Tracknamic - mindset, atitudine și efort vs provocări actuale



Rezoluțiile la final de an și-au pierdut de o bună bucată de vreme substanța. Trăim într-o epocă în care ne e teamă de planuri de viitor, având în vedere că situația socio-economică la nivel mondial a devenit un ”ocean de nisipuri mișcătoare”. Cum tragem linie la finele unui an dificil? Am avut o scurtă discuție cu CEO-ul Tracknamic, Istvan Barta, despre cum poți evolua în ciuda vremurilor nefavorabile și despre cum îți poți păstra curajul și optimismul fără a cădea în deluzoriu.

Mobirise Website Builder

Ce a însemnat 2021 pentru Tracknamic?

Istvan Barta:2021 a însemnat anul în care ne-am redefinit. Am ales să folosim momentul de răgaz (unul nedorit, ce-i drept) dat de împrejurările socio-economice, pentru a-i asculta pe partenerii noștri, pentru a descifra ”ADN-ul” Tracknamic și al soluției pe care o oferim.
Acest lucru ne-a ajutat să ne ancorăm în cultura formată în companie, să ne definim viziunea pentru viitor și să ne asumăm MISIUNEA ce ne așteaptă.
Am avut sute de ședințe, ateliere, analize, discuții și schițe. A fost un an în care ne-am făcut tema de casă și am ajuns în punctul în care putem „pilota” noua variantă a platformei care, în timp, va deveni un important ecosistem de transport și logistică
.” 

Cum evaluați succesul acestui an?

I B: ”Este cert faptul că ultima perioadă, în sine, a fost una dificilă pentru segment. În ciuda acestui fapt, am reușit să ne extindem echipa și portofoliul. Mai mult, suntem încântați să observăm că am reușit să dublăm și în acest an business-ul, în ceea ce privește ARR-ul (annual recurring revenue).
Cred că, înainte de toate, cea mai mare realizare este că am reușit să inovăm și să-i ajutăm pe clienții noștri să se adapteze la schimbările accelerate ale industriei”
 

Care au fost cele mai mari provocări pe parcursul acestui an?

I.B:Cea mai mare provocare a acestui an a fost logistica întâlnirilor pentru atelierele de lucru alături de clienții noștri. Limitările și reticența întâlnirilor „face to face”, în contextul pandemic, au fost un obstacol atât pentru ateliere, pentru procesul de training, cât și pentru prezentări la potențiali parteneri.
Incertitudinea economică și legislativă percepută de transportatori a fost deopotrivă o provocare, pentru că a generat o oarecare anxietate la schimbare.
În perioada de pericol (așa cum este perceput de mulți acest interval pandemic), instinctul emoțional devine unul de conservare. În „modul de supraviețuire”, focusul este pe autoconservare, pe rutină și astfel se generează o „neofobie”. Toate canalele media amplifică percepția de criză, de pericol!
Consecința este clară: doar o mică parte a managerilor a reușit să inhibe instinctul emoțional și să activeze un răspuns rațional.
Ce implică acest răspuns rațional?
Înțelegerea faptului că trecem printr-o perioadă de schimbări și conștientizarea necesității evoluției¬¬, a investițiilor, a inovării. Acestea sunt atuuri care le permit managerilor de flote și nu numai, să devină mai agili, mai conectați, mai flexibili și adaptabili la noile tendințe ale pieței.
” 

Care sunt prioritățile pentru anul viitor?

I.B: ”Avem, într-adevăr, o serie de priorități pentru anul ce vine, însă vi le voi prezenta doar pe cele mai importante:
În primul rând dorim să lansăm public ”ECOSISTEMUL TRACKNAMIC”, care momentan este în dezvoltare și proiect-pilot pentru partenerii noștri apropiați. Ce putem spune deja despre noul ecosistem de transport și logistică, pe baza feedback-ului primit după primele teste și prezentări, este că redefinim abordarea managementului de transport și propunem un nou concept de fluxuri și procese ce depășesc granițele tradiționale ale organizației.

A doua prioritate este de a lansa noile module, servicii și produse complementare, integrate în soluție. Cu această abordare dorim nu doar să asigurăm UN SINGUR PANOU DE CONTROL PENTRU TOATE FLUXURILE din compania de transport, ci și un întreg portofoliu de produse și servicii integrate în acesta.

Un alt aspect pe care ne vom concentra continuu, va fi să ne păstrăm clienții aproape, să îi ascultăm și să îi ajutăm să treacă de dificultățile pe care le va aduce proxima perioadă pentru segmentul de transport.
Pentru acest lucru ne înarmăm cu zeci de integrări deja lansate și cu o dedicare la orice nouă dezvoltare necesară pentru a face față provocărilor viitoare.” 

Ce vă doriți pentruTracknamic?

I.B:”Îmi doresc ca Tracknamic să devină cea mai bună platformă de transport și logistică, ce va cataliza creșterea întregului segment de transport!”

Ce vă motivează să vă treziți dimineața și să lucrați pentru proiectul Tracknamic?

I.B: ”Echipa, clienții, feedback-ul, evoluția, provocarea”

Cât și cum simțiți că vă reprezintă proiectul Tracknamic?

I.B: ”Rezonez cu echipa Tracknamic și cu valorile comune la care am aderat tacit, inconștient, cu toții: asociații, angajații, clienții și colaboratorii noștri. Valori precum curajul, încrederea, sinceritatea, spiritul de echipă, flexibilitatea și afinitatea spre inovare, sunt fundația solidă care ne definește 100%. Sunt însușiri în care credem și care ne servesc drept cadru de luare a deciziilor.”

Până unde vreți să duceți „povestea” Tracknamic?

I.B: ”To the moon! Foarte des asta simt. Revenind la un răspuns mai pragmatic și concret, îmi doresc să duc Tracknamic până în punctul în care este lider de piață într-un segment definit de noi, mai precis: Cel mai bun ecosistem pentru transport și logistică din Europa. Când vom ajunge acolo, eu voi considera că mi-am terminat misiunea de leader și mă voi retrage din echipa operațională. Voi rămâne însă responsabil de strategia de dezvoltare și un gardian al valorilor care stau la baza întregii construcții.”

De ce ar trebui să le pese oamenilor din industrie de Tracknamic?

I.B: ” Cred că motivul pentru care celorlalți ar trebui să le pese de ceea ce facem este abordarea nonconformistă, într-un moment în care tot sistemul de transport este într-un proces de transformare. Abordarea noastră nouă nu se mai bazează pe replicarea funcționalităților pe care le au toți.
Cu o doză mare de curiozitate, abordare analitică și expertiză tehnică, studiem provocările, nevoile și dorințele clienților noștri. Astfel, cu o anumită asumare a riscurilor, avem curajul de a inova! Într-o industrie în care oamenii sunt reticenți la colaborare, noi propunem chiar acest aspect: haideți să punem bazele unui ECOSISTEM bazat pe profesionalism, transparență și integrare! Un ecosistem în care procesele sunt clare și automatizate, iar fluxurile conectează tracționiștii, subcontractorii, casele de expediții, centrele logistice, platformele marilor consumatori de transport!”

Let 2022 come!